Monitorizare de presă

Căutare

Cuvânt cheie

Organ:

Tematica:



Numele cotidianului: Cotidianul
Anul şi data apariţiei: 21-04-2008
Tematica: problema emigranţilor români din Italia
Categoria articolului: ştiri
Titlul articolului: Ioan Rus, românul arestat săptămâna trecută, la Roma, este încarcerat alături de Mailat
Acces online: https://www.cotidianul.ro/ioan_rus_romanul_arestat_saptamana_trecuta_la_roma_este_incarcerat_alaturi_de_mailat-44020.html


Ioan Rus, românul arestat săptămâna trecută, la Roma, este încarcerat alături de Mailat

   Ioan Rus, românul prins la Roma, în noaptea de 17 spre 18 aprilie, în timp ce viola o tânără din Lesotho, a fost încarcerat în penitenciarul Regina Coeli alături de Romulus Mailat, a declarat pentru NewsIn ataşatul de afaceri interne al MIRA în Italia, comisar şef Marian Mândroc.

    Mândroc a mai spus că, luni, carabinierii italieni i-au cerut informaţii despre Ioan Rus, i-au prezentat locul în care s-a petrecut violul şi probele care îl incriminează pe român.
   "Cetăţeanul român acuzat că a agresat sexual şi înjunghiat o femeie în vârstă de 31 de ani din Lesotho a fost prins în flagrant de o patrulă mobilă a carabinierilor, iar locul în care s-a petrecut agresiunea este situat la periferia Romei, într-o zonă pustie, prost iluminată şi în care vegetaţia a crescut nestingherită pe marginea şoselei. Cetăţeanul român şi-a dus victima în spatele tufişurilor de lângă carosabil, unde a înjunghiat-o şi a agresat-o sexual.

   Scena a fost văzută de doi tineri italieni care au anunţat carabinierii", a precizat pentru NewsIn Marian Mândroc.
   "Carabinierii italieni au precizat că Rus nu a avut complici şi că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice în momentul comiterii infracţiunilor", a mai spus Mândroc.
   Potrivit presei italiene, victima românului Ioan Rus este fiica ambasadorului statului Lesotho, care studiază la Roma. Tânăra este internată în spital la San Filipo Neri, unde a fost supusă unei intervenţii de urgenţă. Este conştientă şi în stare stabilă, dar medicii au declarat că victima ar fi putut muri din cauza hemoragiei, dacă nu ar fi fost găsită la timp.
   Ioan Rus se află în Italia din ianuarie 2007 şi nu era cunoscut cu antecedente în Italia, însă în România a fost condamnat de trei ori, în 1995, 1996 şi 1998, pentru furt calificat. Rus, originar din localitatea mureşană Iernuţ, a locuit în Târnăveni până să plece în Italia.
   Ancheta autorităţilor italiene arată că acesta nu muncea şi locuia într-o tabără de nomazi. Arestarea sa a fost anunţată abia sâmbătă, pentru că autorităţile au vrut să se asigure întâi că românul nu a avut complici.
   La sfârşitul lunii octombrie, uciderea la Roma a unei femei în vârstă de 47 de ani, Giovanna Reggiani, de care a fost acuzat un român de etnie romă, Nicolae Romulus Mailat, a generat o polemică aprinsă în Italia şi a dus la adoptarea unui decret care facilitează expulzarea cetăţenilor comunitari, în numele siguranţei publice. Cazul Rus a reaprins disputa politică pe marginea siguranţei stradale în Roma. NewsIn

  • Despre baza de date

Centrul de Documentare ISPMN a iniţiat un proiect de monitorizare a presei pe tematica reprezentării minorităţilor naţionale. În cadrul proiectului sunt monitorizate versiunile online ale mai multor cotidiane naţionale, atât în limba română cât şi în limba maghiară.

În munca de colectare a materialelor beneficiem de aportul unui grup de studenţi ai Universităţii Babeş-Bolyai, Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială, fapt ce ne oferă posibilitatea unei dezvoltări continue a bazei noastre de date.

Proiectul de monitorizare a presei doreşte să ofere celor interesaţi, posibilitatea de utilizare a acestei baze de date  în viitoare analize.